„Acum 15 ani eram în clasa a 6-a și vindeam ziare pe stradă împreună cu fratele meu. Strângeam bani ca sa îi cumpărăm mamei o mașină de spălat. Într-o dimineață am fost abordată de o persoană care s-a prezentat ca venind din partea unei fundații. Câteva discuții și schimburi de informații mai târziu, a promis că va reveni cu un telefon. Peste câteva săptămâni mama a primit un telefon. Și așa a început lunga mea prietenie cu oamenii și voluntarii inimoși de la Inimă de Copil. Pe lângă ajutor material (alimente, rechizite, haine), am fost ajutată să îmi fac temele la matematică și română. Și azi cred că fără acele ore lucrate cu studenta voluntară, nu aș fi reușit să mă descurc.
Ani mai târziu, am continuat ca voluntar, ca un mic gest de recunoaștere pentru tot ce am primit. Am ajutat copii de clasele 1- 4 să își facă temele. A fost o experiență unică pentru mine, niciodată nu mai fusesem voluntar și nici teme cu alți copii nu mai făcusesem, eu fiind cea mai mică dintre frați. Împreună cu fundația am fost prima oară în tabără. Nici nu știam cum se desfășoară. A fost fantastic. Toți oamenii pe care i-am cunoscut, toate locurile frumoase vizitate și evenimentele la care am luat parte, au fost experiențe unice pentru mine. Fără să îmi dau seama, prin conversațiile “normale” cu diverși oameni, îmi construiam de fapt încrederea în mine.
Acum lucrez ca asistentă medicală într-o țară cu un standard de viață ridicat, dar știu că într-o zi o să mă întorc acolo unde e cea mai mare nevoie de mine, în satele românești. Știu că va fi o zi când o să cutreier satul pe bicicletă, cu echipamentul medical și cu o vorbă caldă pentru semenii mei.”
Gabriela Popa, asistentă medicală în Irlanda
Comentarii recente