Hai să facem valuri de bine! Anunțăm cu entuziasm faptul că proiectul nostru 𝐔𝐧 𝐬𝐚𝐭, 𝐔𝐧 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 a fost și anul acesta selectat la 𝐒𝐖𝐈𝐌𝐀𝐓𝐇𝐎𝐍 𝐁𝐔𝐂𝐔𝐑𝐄𝐒̦𝐓𝐈.
Prin această acțiune ne dorim să strângem fonduri pentru continuarea și extinderea proiectului nostru 𝐔𝐧 𝐬𝐚𝐭, 𝐔𝐧 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥. Este un proiect prin care copiii din programul nostru vor beneficia de o bursă lunară, echipamente de studiu, sesiuni de meditații online și multe alte activități, toate acestea doar la o donație distanță. Copiii din mediile defavorizate nu aleg ziua când nu își mai pot continua școala din cauza greutăților. Dar tu îi poți ține în școală.
„Swimathon București – Împreună facem valuri de bine” este cea mai mare campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din România. Alături de noi, alte organizații își așteaptă la start echipele de fundraiseri. Fundația Comunitară București organizează campania și evenimentul din 2013. În unsprezece ediții, a susținut 258 de proiecte, pentru care au înotat peste 4.800 de oameni și pentru care s-au strâns peste 1,2 milioane de euro de la 40.000 de donatori.
Dacă vrei să fii și tu alături de înotătorii noștri și de beneficiarii din cadrul proiectului Un sat, un copil, poți face o donației aici.
Comentarii recente