Sponsorizează – Transformă impozitul în bine

Nu trebuie să fii o companie mare ca să faci un bine care contează. Trăim cu toții într-o lume în care există, inevitabil, boală, lipsuri, dezastre, războaie și familii care trec prin momente pe care nu le pot depăși singure. Putem alege să nu vedem toate acestea, dar ignorarea lor nu va face lumea din jurul nostru mai bună. În aproape fiecare comunitate există copii care au nevoie de o șansă în plus – să poată merge la școală, să primească terapia de care au nevoie sau pur și simplu să aibă alături oameni care nu îi lasă singuri în momentele grele.

Iar pentru a ajuta nu este întotdeauna nevoie de un efort uriaș. Uneori sunt suficiente cinci minute pentru completarea unui contract și o inimă bună. Dacă firma ta este plătitoare de impozit pe profit și îndeplinește condițiile legale, sponsorizarea poate fi scăzută din impozitul datorat, în limitele prevăzute de lege. Astfel, o parte din banii pe care compania îi datorează oricum statului poate deveni, prin alegerea ta, educație, recuperare, sprijin și șanse pentru copii.

Uneori, între „mi-ar plăcea să ajut” și un copil care primește ajutorul de care are nevoie stau doar cinci minute, un contract și decizia de a te implica.

Am o companie nu foarte mare, care îmi asigură mie și familiei mele un trai bun. Auzisem despre posibilitatea de a direcționa 20% din impozit către o organizație, dar, sincer, nu mă interesase niciodată prea mult. Nu îmi făcusem timp pentru asta.

Lucrurile s-au schimbat când fiica mea mai mică a trecut printr-o operație complicată și a avut nevoie de recuperare pentru a învăța din nou să meargă. Atunci am descoperit cât de greu este să găsești serviciile de care copilul tău are nevoie: prin sistemul public am găsit doar două săptămâni de recuperare pe an, iar pentru restul singura soluție erau serviciile la cabinete private, foarte scumpe. Noi ne-am permis să plătim, dar experiența aceasta m-a făcut să mă întreb ce se întâmplă cu un copil ai cărui părinți nu își permit. Ce faci când știi că există o terapie care îl poate ajuta, dar nu ai bani pentru ea?

Atunci am început să privesc altfel acei 20% din impozitul companiei. Nu mai erau doar un procent într-un formular, ci o posibilitate reală de a ajuta un copil și familia lui să primească sprijinul de care au nevoie.
Anul acesta este al treilea an în care direcționez 20% din impozit către Inimă de copil. Pentru mine, este un mod simplu de a transforma niște bani pe care oricum îi plătesc în ajutor concret pentru cineva care poate nu are posibilitățile pe care le-am avut noi.

1.Firmă plătitoare de impozit pe profit?

SPONSORIZEAZĂ FĂRĂ COSTURI SUPLIMENTARE

Poți susține Fundația Inimă de Copil printr-un contract de sponsorizare și poți scădea suma sponsorizată din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de lege.

Plafonul este valoarea cea mai mică dintre:

  • 20% din impozitul pe profit datorat
  • 0,75% din cifra de afaceri

Astfel, o parte din banii pe care compania îi datorează oricum statului poate deveni educație, recuperare și sprijin pentru copii.

Uneori ai nevoie doar de câteva minute pentru a completa un contract și de o inimă bună pentru a transforma un impozit într-o șansă.

Exemplu

Cifra de afaceri: 500.000 euro
Cheltuieli: 250.000 euro
Profit: 250.000 euro
Impozit pe profit (16%): 40.000 euro

0,75% × 500.000 = 3.750 euro
20% × 40.000 = 8.000 euro

👉 Valoarea mai mică este 3.750 euro.

În acest exemplu, compania poate scădea din impozitul pe profit o sponsorizare de 3.750 euro (echivalentul în lei).

Se pot face și sponsorizări peste acest plafon, dar numai această sumă poate fi dedusă.

Completează contractul de sponsorizare, trimite prin e-mail copia scanată a contractului la [email protected] și noi îți trimitem prin curier originalul.

REDIRECȚIONEAZĂ IMPOZITUL ANULUI ANTERIOR

Conform Ordinului 1679/2022, dacă firma ta este plătitoare de impozit pe profit și nu a utilizat integral plafonul legal pentru sponsorizări aferent anului anterior, poți solicita redirecționarea sumei rămase prin Formularul 177.

Formularul se depune electronic la ANAF, până la termenul legal de depunere a declarației anuale de impozit pe profit.

Compania completează Formularul 177 cu datele Fundației Inimă de Copil și suma pe care dorește să o redirecționeze. După verificarea condițiilor, ANAF virează suma direct către Fundație.

Important: firma nu plătește încă o dată această sumă. Este o modalitate de a transforma o parte eligibilă din impozitul pe profit într-un sprijin concret pentru copii.

Sponsorizarea către Fundația Inimă de Copil este eligibilă fiscal!

Fundația este înscrisă din 2 aprilie 2019 în Registrul ANAF al entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, cu nr. INTERNT-169478318-2019.  Vezi aici decizia ANAF.

2.Reprezint o microîntreprindere

Sprijină copiii cu o sponsorizare

Completează contractul de sponsorizare, trimite prin e-mail copia scanată a contractului la [email protected]  și noi îți punem prin curier originalul.

Cum pot sponsoriza?

Și microîntreprinderile pot face sponsorizări. Începând cu 2024, însă, sponsorizarea nu mai poate fi scăzută din impozitul pe veniturile microîntreprinderii.

Asta nu înseamnă că nu te poți implica. Poți susține direct proiectele Fundației printr-o sponsorizare financiară și poți alege cauza în care vrei să investești.

Vezi ce miracole poate face o Sponsorizare…

3. Sponsorizări în produse și servicii

Poți face bine și fără o sponsorizare în bani. Compania ta poate susține copiii și familiile vulnerabile cu alimente, produse de igienă și curățenie, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte noi, dar și cu alte produse de care avem nevoie în proiectele noastre.

Sponsorizarea în produse se face pe bază de contract de sponsorizare, în care este stabilită și valoarea bunurilor oferite. Dacă firma ta este plătitoare de impozit pe profit, valoarea sponsorizării poate beneficia de facilitatea fiscală, în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Ai produse pe care ai putea să le oferi? Contactează-ne și îți spunem care sunt nevoile actuale ale copiilor și familiilor pe care le sprijinim.

Ne puteti contacta oricand la 0741159171 si 0726121563 sau pe formularul de contact de pe site.

 

4. Construim parteneriate care schimbă vieți

Uneori, cel mai mare impact apare atunci când lucrăm împreună pe termen lung. Putem construi alături de compania ta un parteneriat care să includă sponsorizări, implicarea angajaților, voluntariat, campanii interne sau susținerea unui proiect.

Nu căutăm doar companii care să ne finanțeze proiectele. Căutăm oameni și organizații care cred, la fel ca noi, că binele făcut împreună poate schimba parcursul unui copil.

Hai să vorbim despre un Parteneriat.

Întrebări frecvente

 

Pot selecta o destinație anume pentru sponsorizarea mea?

Da. Poți selecta oricare dintre proiectele sau domeniile de activitate ale fundației noastre: Educație, Sănătate și terapie sau Asistență comunitară. Sau ne puteți contacta la [email protected]  pentru a vă trimite nevoile noastre urgente și decideți ce anume vreți să sprijiniți.

Cum voi ști cum a fost folosită sponsorizarea companiei mele?

Transparența este importantă pentru noi. În funcție de valoarea și destinația sponsorizării, îți putem transmite informații despre modul în care a fost folosit sprijinul și rezultatele proiectului susținut.

De asemenea, trimitem regulat newslettere sponsorilor și colaboratorilor noștri, prin care poți urmări proiectele, poveștile și rezultatele activității noastre. În fiecare an publicăm și Raportul Anual, cu informații despre programe, beneficiari și modul în care au fost folosite resursele Fundației.

Cum va fi făcut public sprijinul companiei mele?

Ne dorim ca parteneriatele construite împreună să fie vizibile, atunci când și compania își dorește acest lucru. În funcție de natura și amploarea parteneriatului, putem comunica sprijinul prin website, social media, newslettere, materiale de comunicare, evenimente sau raportul anual, stabilind împreună forma potrivită de promovare. Dacă preferi ca sponsorizarea să rămână discretă, respectăm această alegere.

Cu ce date să completez Contractul de sponsorizare sau Formularul 177?

Acestea sunt datele noastre legale:

Denumire: FUNDAȚIA „INIMĂ DE COPIL”
Cod de identificare fiscală: 9076002
Adresă: Bulevardul Dunărea , Număr: 5, Bloc: A8, Scară: 1, Parter, Ap.: 2

Email: [email protected] 
Localitate: Galați
Județ/Sector: Galați
Cod poștal: 800630
Cont bancar (IBAN): RO98RNCB0141032886400001 (RON, BCR)  

 

Ce pot face dacă întâmpin dificultăți in a completa Formularul 177 sau Contractul?

Dacă ai dificultăți în a completa formularul sau pentru orice alte informații, ne poți contacta la numerele de telefon 0756 076 548 și 0726 121 563 sau ne poți scrie la adresa de email [email protected] . Ne vom bucura să îți fim de ajutor și să ne cunoaștem!