Despre Fundația Inimă de Copil
Fundația Inimă de Copil este despre puterea multiplicatoare a binelui, în toate formele sale – fie că este o acțiune, o vorbă sau un gând – binele face bine atât celui care îl inițiază și oferă, cât și celui care îl primește. Binele face bine.
Fundația „Inimă de Copil” s-a născut în decembrie 1996 grație unui mic grup de prieteni. În dicționarul lor nu exista cuvântul „indiferență”, iar primii care au simțit asta au fost patru copii ai străzii și 25 de copii diagnosticați cu HIV. Unii fuseseră condamnați să trăiască sub cerul liber, iar ceilalți abandonați între pereții saloanelor de spital chiar de către cei care trebuia să îi crească, să îi sprijine, să îi ocrotească. Fuseseră părăsiți chiar de cei care aveau datoria să îi iubească. Cu muncă intensă și cu resurse extrase din piatra seacă a anilor 90, inițiatorii „Inimă de Copil” au făcut totul pentru ca acești copii să locuiască într-o casă adevărată. Dar acesta nu a fost finalul.
Cu ei a început totul. Acești copii sunt temelia organizației, sunt fundația Fundației. Din 1996 și până astăzi, echipa „Inimă de Copil” a schimbat destine și mentalități. Nu am făcut-o singuri, ci am avut mereu alături parteneri devotați, oameni cu care împărtășim aceeași viziune. Cu toții credem în responsabilizare, cooperare, fortificare, incluziune, armonie, echilibru, șanse egale, implicare, dezvoltare.
Credem din inimă de copil în toate acestea!
Anna Cristina Burtea
Misiunea noastră
Sărăcia nu ar trebui să fie o barieră în calea succesului. Inimă de Copil ajută copiii, părinții și comunitățile în situație de risc cu suport medical, educațional, emoțional și economic. Împreună transformăm inegalitățile în oportunități egale, creând comunități mai puternice, bazate pe incluziune. Facem acest lucru de 30 de ani în cea mai săracă zonă a României, în județele din estul României.
Viziunea noastră
Când familiile prosperă, comunitățile înfloresc. Inima de Copil își dorește o Românie unde barierele in educație, sănătate, starea de bine emoțională precum și participarea la activitățile societății civile să fie depășite, permițând tuturor să își urmeze visurile cu aceeași îndrăzneală și speranță.
Inclusivitate
Practicăm inclusivitatea, compasiunea și solidaritatea.
Iubire pentru copii și oameni
Iubirea pentru copii și oameni ne motivează.
Responsabilitate
Ne asumăm responsabilități, suntem pregătiți să doborăm obstacole și aducem schimbare.
Cooperare
Facem și mai multe alături de parteneri și comunități implicate.
Empowerment
Apreciem și sporim unicitatea fiecărei persoane și comunități.
Povestea Inimă de Copil
Am început într-o perioadă în care în România post-comunistă sute de copii trăiau în orfelinate, încercau să supraviețuiască pe străzi, sau erau abandonați în spitale. De-a lungul celor 30 de ani, realitățile s-au schimbat, iar odată cu ele și munca noastră. Am dezvoltat servicii și proiecte pentru educație, terapie și recuperare, sprijin familial și comunitar și am răspuns unor noi situații de criză.
Câțiva voluntari cu o inimă
pentru copiii abandonați
Începuturi
1996-2014
I-am luat la noi acasă
Povestea noastră începe cu 4 copii ai străzii pe care i-am luat în grijă într-un apartament închiriat. Am pionierat îngrijirea tip „familie de plasament” în România și am continuat cu alți copii abandonați de-a lungul anilor.
1997 - 1999
„SOS Copiii Seropozitivi Abandonați”
Am inițiat proiectul “SOS copiii seropozitivi abandonați”, prin care am îmbunătățit condițiile de viață a 25 de copii seropozitivi abandonați în Spitalul de Boli Infecțioase Galați.
1997 - 1998
Și ei sunt ai noștri
Am îdesfășurat activități pentru copiii proveniți din orfelinate sprijinind formarea de abilități sociale și de viață independentă. Proiectul – ”Și ei sunt ai noștri” a ajuns la peste 300 copii din 4 centre de plasament din Galați.
Eforturi pentru
închiderea orfelinatelor
și îngrijire familială
FAMILIE
1997 - 2000
Casa Mihai și Casa Ana-Maria
Am continuat integrarea tuturor copiilor abandonați din spital în familii de plasament și am deschis două case de tip familial pentru 9 dintre ei, Casa Mihai și Casa Ana Maria, printre primele case de acest tip din Romania.
1997- 2014
Casa „Nu mă uita”
Am închiriat și renovat un grup de 3 clădiri în comuna Cudalbi, județul Galați, pentru a putea oferi adăpost și șansa reintrării într-o viață normală pentru mai mulți copii ai străzii și copii din familii destrămate. Casa Nu Mă Uita a devenit ”acasă”, în cei 7 ani, pentru peste 50 copii.
2000
Închiderea pavilionului HIV/ SIDA
Am asigurat închiderea definitivă a pavilionului HIV/SIDA al copiilor abandonați din spital prin integrarea în familii/case familiale a tuturor copiilor de acolo. Am desfășurat o campanie de advocacy pentru înființarea unei secții de zi pentru copii seropozitivi în Galați. Secția s-a înființat și funcționează și în prezent.
2004
2 Saloane renovate
Am renovat și modernizat 2 saloane în spitalul local pentru tratamentul periodic al copiiilor infectați cu HIV făcându-le extrem de prietenoase și primitoare.
1999 - 2002
Primul program de plasament copii cu dizabilități din România
Am început primul program din țară pentru integrarea în comunitate și familii a copiilor cu
dizabilități instituționalizați. 42 dintre cei 90 de copii cu dizabilități severe din 3 orfelinate locale au fost integrați în familii de plasament.
2000 - 2001
Pionierat Locuințe Protejate pentru Persoane cu Handicap
2002 - 2004
Proiectul „Împreună acasă”
Prin proiect am desfințat un orfelinat din Galați și am reintegrat 57 de copii în familii naturale și la asistenți maternali. Am dezvoltat o rețea de asistenți maternali și o rețea de asistenți sociali în Galați. Serviciile sociale au fost preluate de DGASPC Galați.
Prevenire abandon,
reintegrare socială
SPRIJIN COMUNITAR
1998- prezent
Centrul Comunitar
În 1998 am deschis Centrul de Resurse și Îndrumare pentru Copii și Familii. Aici am avut primul asistent social angajat. Proiectul a fost continuat și s-a dezvoltat de-a lungul anilor oferind sprijin la mii de persoane, informare, consiliere, ajutor material, materiale informative pentru părinți, copii și familii din mediul urban și rural. În prezent este autorizat ca și Centru Comunitar.
1999 - 2001
Centru de zi pentru copiii străzii
Alături de Fundația “Cuvântul Întrupat”, am deschis un Centru de zi pentru copiii străzii. Zilnic veneau 10 – 15 copii. Mulți dintre copii și-au schimbat viața atunci.
2007 - 2011
Sprijin Angajare Tineri Seropozitivi
Am oferit sprijin material, educație și stagii de practică pentru tinerii seropozitivi, contribuind la pregătirea pentru integrarea pe piața muncii a 80 de tineri.
2005- 2006
Toți egali, Toți diferiți
2007 - 2008
Colaborare România – Republica Moldova
2008 - prezent
Atelierul Social Inimă de Copil
Am deschis atelierul de realizare produse și obiecte decorative și handmade, oferind locuri de muncă pentru foști beneficiari ai organizației, persoane cu boli cronice și refugiați.
Pionierat servicii pentru
copii și tineri cu dizabilități
TERAPIE
2004
Pionierat primul Centru recuperare psihomotorie din Galați
Înființarea primei grupe de recuperare psihomotorie din Galați pentru 10 copii cu handicap sever la Centrul Comunitar “Iovan Iorgovan” în colaborare cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany prin proiectul „Împreună acasă”. Proiect încredințat pentru continuare autorităților locale.
2010 - Prezent
Centrul de Recuperare Inimă de Copil
La momentul deschiderii, era unul dintre primele centre de terapie pentru copiii cu dizabilități din Galați. Centrul oferă kinetoterapie, logopedie, terapie ocupațională și alte terapii specializate pentru copiii cu dizabilități. De atunci, în fiecare an, 60–80 de copii din județul Galați și din zonele învecinate au beneficiat de serviciile de terapie ale Centrului.
2021
Terapie de Grup și Socializare
Prin proiectul „Universul emoțiilor mele – o viziune de 360° a nevoilor copilului cu dizabilități”, 25 de copii cu dizabilități au participat la activități de terapie de grup pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale – pași importanți pentru dezvoltarea încrederii și integrarea socială.
2021
Sprijin părinți ai copiilor cu handicap
Prin proiectul „Terapie 2.0 pentru recuperare”, 50 de părinți ai copiilor cu dizabilități au participat la ateliere susținute de specialiști, învățând cum să continue acasă exercițiile terapeutice și cum să își sprijine mai bine copiii. Proiectul a inclus și realizarea seriei „Pastile de terapie”, cu informații practice pentru părinți, și a sprijinit procesul de recuperare al copiilor cu dizabilități din mediul rural prin utilizarea tehnologiei. Proiectul a fost finanțat de Fundația Orange, prin programul „Susține un ONG!”
Sprijin copii și familii afectate
de război sau dezastre
AJUTOR UMANITAR
2002 - 2004
Program prevenire abandon școlar
Proiect amplu pentru prevenirea abandonului și pentru continuarea educației pentru copiii din 8 localități din județele Galați și Tulcea. După încheierea finanțării inițiale a proiectului, copiii beneficiari au continuat să fie susținuți. Peste 300 de copii ajutați.
2005 - Prezent
Centre de zi
În 2005 am deschis un centru de zi în orașul Galați pentru copii în dificultate și risc de abandon școlar. Ulterior am înființat centre de zi în Tecuci și comuna Pechea. În 2022, odată cu începerea războilul din Ucraina și sosirea a mii de refugiați în estul României, am început programe educative after-school pentru copii ucraineni în Galați și Brăila. În prezent peste 100 de copii participă la acest program zilnic after-school lunar.
2014 - Prezent
Bursele „Un sat, un copil”
Proiect central al fundației care susține copii și tineri meritoși din gimnaziu și liceu să ajungă și să termine studiile superioare. Majoritatea sunt copii din sate, din 5 județe din estul României.
2018 - Prezent
Future Acceleration Program
Facilitează accesul copiilor din program la metode de educație moderne. Măsurile includ dezvoltarea competențelor digitale, burse, materiale educaționale, servicii medicale, îmbrăcăminte, alimente și meditații la limba română, matematică și limba engleză. Parteneriat strategic cu UiPath Foundation
2021 - Prezent
Campanii de donații rechizite și echipamente de studii
În fiecare an, sprijinim sute de copii din comunități rurale din estul României, proveniți din familii aflate în dificultate, oferindu-le ghiozdane și rechizite pentru a începe școala pregătiți.
În perioada pandemiei de COVID-19, am oferit copiilor dispozitive necesare pentru învățarea online, iar sprijinul pentru accesul la educație continuă prin donații de computere și laptopuri către copiii din mediul rural.
2022 - Prezent
Sprijin învățământ rural
2022 - Prezent
Sprijin Refugiați Ucraineni
Ca răspuns la miile de persoane care au fugit din calea războiului, am acordat la început sprijin de urgență: transport, amenajare spații de cazare, alimnete, traduceri. În aprilie 2022 am deschis primul Centru de Resurse și Sprijin Refugiați în Galați urmat de un centru în Brăila. Prin programe și servicii multiple, am ajutat peste 15 000 de refugiați. În prezent sprijinim integrarea celor stabiliți la noi și învățarea limbii.
2022 - 2024
Transporturi Umanitare în Ucraina
Inimă de Copil a ajutat la organizarea și trimiterea a 12 transporturi de ajutoare (alimente, produse igienă, medicamente, aparatură medicală și pentru spații de cazare) către estul Ucrainei afectat de război. De asemenea am acordat sprijinul logistic și cu voluntari pentru peste 60 de transporturi umanitare efectuate de parteneri locali
2024 - 2026
Proiecte de intervenție în situații de dezastre
Peste 20 de sate din Galați au fost afectate în septembrie 2024 de inundații. Am sprijinit cu tone de ajutoare de urgență și apoi am continuat cu sprijinul refacerii comunităților afectate și ajutorul persoanelor vulnerabile. De asemenea am mai sprijinit cu alimente și produse igienă o comunitate din Suceava inundată în 2025.
Din 1996, transformăm bunătatea în fapte
Ani de activitate
Voluntari
Persoane ajutate
Alătură-te comunității Inimă de Copil
Înscrie-te la NEWSLETTER
Primește povești care inspiră, vești din proiectele noastre și află cum, împreună, putem face mai mult bine pentru copii și familii.

