Au fost momente pline de emoție marți la Centrul de Zi al Fundației Inimă de Copil. Ne-au vizitat trei actori ai Teatrului Gulliver din Galați, în cadrul unui nou episod din proiectul Ziua Carierei.

Elena Marin, Miruna Dobrotă și Andrei Midișan au venit special la Fundația Inimă de Copil pentru a ne povesti ce înseamnă să te joci toată viața cu păpușile. Chiar și atunci când ești adult. Cei trei actori le-au vorbit copiilor despre ce înseamnă să fii actor, despre cum se mânuiesc păpușile și, în general, despre tot ceea ce înseamnă să spui povești pe scenă.

A fost o încântare pentru cei mici, care au fost cu adevărat fermecați de harul celor trei povestitori. Cu atât mai mult cu cât invitații au venit cu o mulțime de păpuși la ei. Actorii i-au învățat pe copii cum se manevrează păpușile, iar copiii s-au implicat intens în această poveste. „E foarte interesant cum păpușile parcă sunt vii. Nici nu știam cum se face. Chiar mă bucur că am văzut asta”, a spus George, unul dintre copiii de la Centrul de Zi.

Ziua s-a încheiat cu o invitație adresată copiilor să vizioneze un spectacol de teatru, întâlnire care va fi urmată de o vizită în spatele scenei, în culise.

La finalul întâlnirii cu copiii, cei trei participanți ne-au oferit câteva cuvinte pline de tâlc.

15 noiembrie 2022, o zi despre emoții, creație, sensibilitate, copilărie… într-un cuvânt despre FRUMOSUL pe care îl oferim și care ni se întoarce însutit. Se spune că dacă nu vrei să simți că muncești, să faci ceea ce îți place. Eu asta fac: cultiva starea de bine și frumos în comunitatea căreia îi aparțin! Și ce poate fi mai frumos decât să fii într-o permanentă… copilărie și să te joci necondiționat cu… păpușile” (Elena Marin, actor Teatrul Gulliver, participant în cadrul proiectului Ziua Carierei)

De obicei, există o punte între spectator și actor, acel „al patrulea perete”, o convenție bine înțeleasă de ambele părți, un tunel prin care emoțiile sunt transmise în ambele sensuri. Pe data de 15 noiembrie, acest perete a fost spart și deodată noi, actorii teatrului Gulliver si copiii de la Fundația Inimă de copil am ajuns față în față. Am schimbat idei, am împărtășit niște mici secrete din meseria noastră, am vorbit despre sentimente, emoții, despre frumos. Mai mare bucuria mea când spectatorii mi-au devenit colegi și împreună am mânuit alături de niște suflete pline de entuziasm. 15 noiembrie a fost magic!” (Andrei Midișan, actor Teatrul Gulliver, participant în cadrul proiectului Ziua Carierei)

Teatrul este despre oameni și împreună cu ei. Valoarea lui crește odată cu fiecare dăruire, fiecare trăire împărtășită colectiv. Am povestit, am descusut și descoperit împreună „taina” teatrului și ce înseamnă a fi actor-mânuitor. Nu trebuie să privim teatrul prin gaura cheii drept ceva intangibil, căci el are mereu ușa deschisă pentru noi. Bucuria de a împărtăși, de a te juca, de a simți, de a ști că există un loc unde imaginația prinde viață – acestea sunt cele resimțite și reamintite în întâlnirea găzduită de Fundația Inimă de copil”. (Miruna Dobrotă, actor Teatrul Gulliver, participant în cadrul proiectului Ziua Carierei)

Sari la conținut