Recuperare și pregătire de școală

Pe când Matei avea doar doi ani, mama lui a observat că băiatul este foarte agitat și nu vorbește. Nu doar că a observat, a simțit: a simțit că ceva nu este în regulă. Nici să vezi, nici să simți nu e suficient. Pentru că nu a știut cum să managerieze situația, pentru că nu știa cum să pătrundă blând și eficient în lumea lui Matei, mama lui a ales Fundația Inimă de Copil. Știa că are nevoie de ajutor specializat. Au trecut trei ani de când băiatul tăcut, cu ochelari și părul blond, a intrat pentru prima dată pe ușa centrului.

Multe uși, un progres enorm

Înainte de a ajunge la Fundația Inimă de Copil, Matei a pășit pe alte uși, ale unor alte centre. Mama lui nu sesiza vreo schimbare și, cu siguranță, nu se aștepta la schimbări de azi pe mâine, la schimbări spectaculoase.

„Te înarmezi cu răbdare, ești pregătit că e un proces îndelungat, dar, cu toate acestea, vrei să vezi schimbări. Schimbarea aceea mare începe cu schimbări mici, zi de zi. Nu le-am observat. Mi-am făcut partea mea de cercetare și astfel am ajuns la Centrul de Recuperare al Fundației Inimă de Copil. Aici, copilul meu a făcut progrese enorme. Dacă înainte nu știam cum să ne comportăm cu el, acum suntem pregătiți”, spune mama lui Matei, cea care i-a fost însoțitor, sprijin la toate ședințele de recuperare.

O viață de mama pusă în slujba binelui copilului

Părinții sunt extrem de preocupați, ședințele de terapie sunt săptămânale și fac mari eforturi pentru a-l ajuta pe Matei. Orice absență înseamă stagnare sau chiar mai rău, iar ei au un singur obiectiv: evoluție spre bine și sunt dispuși să facă tot ce le stă în putință să atingă acest obiectiv. Mama se dedică total copilului, ce se întâmplă la ședința de recuperare e parte din procesul global. Tocmai de aceea, ea continuă acasă terapia și aplică strategiile, metodele practicate la orele de terapie ținute în Centru.

Mai e de lucru, dar sunt pe drumul cel bun

Azi, Matei nu mai e același copil agitat și tăcut, e un copil atent și dispus să învețe, ceea ce  părinților le dă speranță. În spatele tuturor progreselor se află echipa terapeut-copil-părinte. Imbatabilă echipă când obiectivul este atât de măreț!

Cu o voce din care se întrezărește și speranță, și putere de luptă, și determinare, mama lui Matei spune că mai e mult de lucru, dar se bucură că există aceste progrese, că viața lui Matei  e mai ușoară și că are șansa de a merge la școală.

Mama lui Matei

https://www.youtube.com/watch?v=gtdKIu80d7U&feature=youtu.be

 

Sari la conținut