Cum sprijinul oferit alături de GlobalGiving schimbă sute de vieți în România
La mai bine de trei ani de la începutul războiului din Ucraina, bombardamentele și nesiguranța continuă să alunge oameni din casele lor. Vieți sunt încă distruse, iar familii întregi sunt smulse din locurile, comunitățile și rutina care le ofereau stabilitate. Pentru refugiații ajunși în România, fiecare zi rămâne o confruntare cu necunoscutul și o căutare constantă de siguranță, sprijin și speranță.
Text: Gabriela Grigore
Împreună cu GlobalGiving, organizația noastră desfășoară un proiect pe o perioadă de trei ani, dedicat refugiaților care încearcă să-și reconstruiască viața. În 2025, primul an de implementare, 820 de beneficiari unici au primit sprijin prin peste 7.000 de servicii individuale. Dincolo de cifre, sunt oameni reali: copii care au început din nou să zâmbească, părinți care au simțit că nu sunt singuri și vârstnici care au primit ajutor exact atunci când resursele lor se epuizaseră.
Beneficiarii noștri sunt oameni care au pierdut aproape totul. Case, locuri de muncă, comunități, uneori membri ai familiei. Sunt copii care intră într-o clasă fără să înțeleagă limba, vârstnici care nu mai pot munci și persoane cu dizabilități care depind zilnic de sprijin specializat. Într-o țară nouă, fiecare pas devine dificil fără cineva care să meargă alături de tine.
Sprijin de urgență cu produse esențiale
Pentru multe familii refugiate, primele griji sunt legate de supraviețuire. O masă caldă, produse de igienă, sentimentul că ziua de mâine poate fi dusă mai departe. Prin sprijinul de urgență oferit, am reușit să asigurăm 3.056 de mese calde copiilor care frecventează centrele de zi și programele educative pentru preșcolari, 121 de pachete alimentare pentru familii numeroase și gospodării de vârstnici aflate în dificultate, precum și 15 kituri de igienă pentru familii vulnerabile.
Pentru aceste familii, ajutorul a însemnat mai mult decât hrană – a fost un moment de respiro, stabilitate și siguranță într-o perioadă în care totul părea nesigur.
Ușurarea drumului prin birocrație și sistemul de sănătate
Accesarea sistemelor sociale și medicale românești este una dintre cele mai mari provocări pentru refugiați. În fiecare lună, între 150 și 250 de persoane au fost sprijinite de echipa noastră. În 2025, am oferit peste 1.400 de servicii sociale, ajutând oamenii să obțină cazare temporară, să depună cereri pentru beneficii sociale, să acceseze alocații pentru copii și servicii pentru persoane cu dizabilități sau să înțeleagă un sistem administrativ complicat și adesea descurajant.
În paralel, au fost oferite 617 servicii de facilitare a accesului la îngrijire medicală. Am tradus în timpul consultațiilor, am programat și însoțit beneficiarii la controale, am sprijinit obținerea medicamentelor și a dispozitivelor medicale esențiale, am ajutat la înscrierea la medicul de familie, la accesarea controalelor prenatale pentru femeile însărcinate și la vaccinările copiilor. Într-un sistem de sănătate deja suprasolicitat, acest sprijin a însemnat tratament la timp și, uneori, salvarea unei vieți.
Pași spre o viață normală
Zeci de copii refugiați cu dizabilități fizice din Galați și Brăila, au primit o șansă reală la un viitor mai bun. Prin 636 de sesiuni de fizioterapie, oferite în Centrul nostru de Recuperare am fost alături de ei pas cu pas, ajutându-i să-și îmbunătățească mobilitatea, dezvoltarea fizică și funcțională. Fiecare exercițiu, fiecare mic progres a adus speranță nu doar copilului, ci și familiei sale.
Educație, joacă și o șansă la integrare
Pentru copii, educația este un drept care nu ar trebui întrerupt de nici un război. În cadrul proiectului nostru, 31 de copii cu vârste între 2 și 4 ani au participat la activitățile noastre zilnice educative pentru preșcolari, iar alți 49 de copii au participat la programe afterschool în Galați și Brăila. Aici au găsit sprijin pentru teme, recuperarea lecțiilor pierdute și, mai ales, un spațiu sigur în care au putut fi din nou copii.
Un rol esențial l-au avut cursurile de limba română, la care au participat în 2025 un total de 119 persoane – 69 de adulți și 50 de copii, dintre care 51 în Brăila și 68 în Galați. Au fost susținute peste 100 de cursuri, fiecare lecție reducând distanța dintre „străin” și „acasă”. Pentru copii, limba a deschis ușa către școală și prietenii noi; pentru adulți, către adaptare, autonomie și muncă.
Un nou „împreună”
Integrarea adevărată se construiește prin relații. Iar când ești străin și uneori timorat de ororile războiului, nu este simplu să te conectezi cu oameni noi, mai ales cu persoane care vorbesc o altă limbă și au o altă cultură. Dar proiectul nostru le-a venit în ajutor. În 2025, 315 persoane au participat la activități de socializare și integrare comunitară – 174 de copii și 141 de adulți. Dintre aceștia, 236 au fost refugiați ucraineni, iar 79 membri ai comunității locale, reuniți în activități desfășurate în Galați (217 participanți) și Brăila (98 participanți).
Prin joc, creativitate și dialog, oamenii s-au cunoscut, au legat prietenii și au început să construiască punți reale între comunități. Pentru mulți refugiați, acestea au fost primele momente în care s-au simțit cu adevărat acceptați.
Dincolo de cifre, acest proiect înseamnă oameni care au suferit pierderi greu de imaginat, dar care încă speră. Datorită sprijinului oferit prin Global Giving și generozității donatorilor, am putut oferi nu doar ajutor concret, ci și demnitate, siguranță și încrederea că viitorul poate fi reconstruit.
Împreună, transformăm vulnerabilitatea în speranță și drumul forțat al refugiului într-un pas real spre un nou „acasă”. 💛
Mărturii ale beneficiarilor
Sunteți o mare parte din ceea ce sunt
„Particip la programul after-school de doi ani și vreau să împărtășesc cât de mult a însemnat pentru mine. Anul trecut am început să merg la o școală românească, la început, a fost extrem de dificil. De aceea, mama m-a adus la programul after-school. Îmi amintesc că eram foarte emoționată în prima zi, dar după prima vizită, am simțit ca și cum mi s-ar fi luat o piatră grea de pe inimă.
Datorită minunatelor profesoare, Irina și Alla, nivelul meu de română a ajuns foarte ridicat. Modul lor de predare m-a impresionat mereu și încă o face. Datorită lor, acum pot vorbi și înțelege româna cu încredere. Mi-am făcut și mulți prieteni.
Programul afterschool mi-a oferit atât de multe: cunoștințe de limba română, prima mea tabără de vară și multe amintiri frumoase. O mare parte din cine sunt astăzi a fost formată de experiențele pe care le-am avut aici.
Sunt profund recunoscătoare pentru toată munca depusă în acest program. Vă mulțumesc!” K, 12 ani
Când războiul i-a furat clasa, a găsit una nouă
S. este o fetiță de 8 ani care, până în septembrie anul trecut, nu a pășit niciodată într-o clasă adevărată.
Chiar când trebuia să înceapă școala în Ucraina, lumea ei s-a răsturnat complet. Locuiau în regiunea Kherson, grav bombardată. Mama ei, temându-se pentru viețile lor, a luat-o pe S. și pe fratele ei mai mic și a fugit de război.
Timp de un an întreg, S. a încercat să învețe online, printr-un ecran, fără ca cineva să-i ghideze mâna mică în timp ce încerca să scrie litere sau cifre pentru prima dată. Era copleșitor. Nu se putea concentra. Părea să nu rămână cu nimic. Încerca să învețe, dar simțea ca nu reușește.
În septembrie 2024, cu războiul încă în desfășurare, mama ei a înscris-o la o școală românească. Dar totul era străin, o limbă pe care nu o înțelegea, un alfabet nou, un loc necunoscut. Nu avea altă opțiune decât să stea liniștită în ultima bancă, pierdută, confuză și singură. Încă o dată, învățarea părea imposibilă. Mulți copii refugiați aflați în situații similare renunțau complet la școală.
Dar apoi S. a venit la centrul nostru after-school pentru copii ucraineni și totul a început să se schimbe. Aici, a găsit instructori răbdători care i-au explicat fiecare lecție cu blândețe, au ajutat-o cu temele, i-au predat limba română într-un mod pe care îl putea înțelege și i-au oferit activități creative și pline de bucurie, care i-au redat copilăria furată.
Într-o lume în care zgomotul dronelor acoperă râsul copiilor și războiul le fură dreptul la educație, centrul nostru este un loc plin de liniște. Un loc unde speranța se reconstruiește. Unde visele prind din nou viață.
Astăzi, S. nu mai este fetița tăcută din spatele clasei. Zâmbește. Încearcă lucruri noi. Visează să devină medic, inginer sau programator. Pentru ea și pentru mulți alți copii ca ea, sprijinul vostru înseamnă mai mult decât ajutor.
Lacrimi printre ruine
T. a ajuns în România anul trecut, când zgomotul asurzitor al bombardamentelor se apropia periculos de casa ei din regiunea Mykolaiv. În fiecare noapte, își ținea fiul strâns în brațe, încercând să-i acopere urechile și să-l liniștească, chiar dacă și ea tremura de frică. Într-o zi, școala fiului ei a fost bombardată. De atunci, el a urmat cursurile numai online.
Fabrica unde T. lucra a fost și ea închisă. Fără loc de muncă, fără soț care să o sprijine și având-o alături doar pe mama ei, în vârstă și bolnavă, viitorul părea un abis fără sfârșit. Iarna începea, aveau săptămâni întregi fără electricitate și lemne de foc găseau cu greu. Mama ei, pensionară, a economisit mici sume de bani luni întregi, renunțând la multe necesități, și a pus discret niște bani în buzunarul fiicei, șoptind:
„Du-te, măcar tu și copilul să fiți în siguranță.”
Cu acei bani, T. a căutat refugiu în România unde a închiriat o cameră mică în Galați și a făcut tot ce a putut pentru a supraviețui. A căutat de muncă și în cele din urmă, a găsit ceva temporar, îngrijind o persoană vârstnică, dar fără contract legal. Salariul era modest, însă i-a permis să se descurce.
În februarie, fiul ei s-a îmbolnăvit grav și a fost spitalizat de două ori. T. a stat alături de el zi și noapte, iar când s-au întors acasă, a descoperit că locul ei de muncă fusese dat altcuiva. Curând după aceea, și ea s-a îmbolnăvit. Medicii au recomandat internarea, dar cum să stea în spital când copilul avea nevoie de ea? A refuzat tratamentul, păstrându-și puterile pentru fiul ei.
Din nou, se aflau la limita supraviețuirii. Mama ei a reușit să îi trimită bani pentru încă o lună, iar T. i-a folosit pentru a plăti chiria. Dar apoi a aflat ceva care a lovit-o ca un pumnal în inimă: mama ei nu-și mai cumpărase medicamentele pentru tensiune de luni de zile, doar ca să-i poată trimite bani fiicei. Mai mult, a împărțit fără ezitare cu fiica și nepotul și ajutorul pe care îl primise de la stat pentru casa ei bombardată.
Când T. a venit la centrul nostru, era în lacrimi. De când ajunsese în România, încercase să se descurce singură, refuzând să ceară ajutor. Dar acum, bolnavă, epuizată și disperată, nu mai putea continua singură. Avea nevoie de sprijin.
Echipa noastră a însoțit-o la consultațiile medicale, și a primit un tratament care a ajutat-o să se recupereze. I-am oferit produse de igienă și am acoperit chiria pentru o lună. Când ne-a sunat să ne mulțumească, vocea ei tremura de emoție:
„Luna aceasta, mama mea a reușit în sfârșit să-și cumpere medicamentele pentru tensiune. Vă mulțumesc din tot sufletul.”
Se vorbește mult despre integrare, despre găsirea unui loc de muncă și despre a deveni independent.
Dar cum poți reuși când ești mamă singură într-o țară străină, fără rude care să aibă grijă de copilul tău când lucrezi și fără siguranța unei locuințe stabile? Când fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire, integrarea devine un lux îndepărtat.
Dar astăzi, T. și fiul ei se descurcă puțin mai bine. Și uneori, acel „puțin” înseamnă totul.
Comentarii recente