Swimathon este un eveniment de înot, cu scop de fundraising. Partea cu ,,înotatul” este opțională, în prim plan fiind strângerea de fonduri, iar în cazul nostru pentru proiectul ,,Un sat, Un copil”.

Anul acesta s-au mobilizat 7 înotători-fundraiseri și 3 echipe care și-au propus împreună să strângă peste 15.000 lei pentru viitorul copiilor. Sunt corporatiști, prieteni ai organizației, voluntari liceeni, colege ale noastre, refugiați ucraineni alături de care lucrăm.

Motivația înotătorilor noștri

Ne-am gândit să împărtășim cu voi câteva dintre gândurile lor:

Oana Batusariu  „Susțin proiectul Fundației Inimă de Copil pentru că el se centrează pe sprijinirea copiilor din medii vulnerabile – prin adresarea nevoilor lor, de la cele de bază, la atașament și educație. Vreau să dau mai departe din resursele mele și să-mi pun abilitățile și valorile în acțiune pentru a veni în sprijinul acestei inițiative. «When you’ve worked hard, and done well, and walked through that doorway of opportunity, you do not slam it shut behind you. You reach back and you give other folks the same chances that helped you succeed» – Michele Obama.”

CNCN face valuri de bine Eliana, Adela, Amalia, Marinna, Mihaela  „Pentru noi, lucrul cu copii este foarte important, întrucât ei reprezintă fațeta pură și sinceră a omului, o formă a sa pe care noi încă o putem îndrepta spre bine, pentru a-i valorifica potențialul. De aceea, credem ca este esențial să îi recompensam pentru efortul academic depus, aceste burse ajungând la copii premianți.”

Andreea Miruna Popa  „Cred că motivația pentru a face valuri în comunitatea mea, pleacă de la activitățile cu copiii din centrul nostru, unde fiecare copil împărtășește cu ceilalți ce își dorește mai departe. La finalul prezentării dorinței, aud cu tristețe cuvintele <<Dar nu-mi permit să fac totul>>. Consider că noi putem face visele viitoarelor generații să se îndeplinească. Un copil care are speranță și sprijin, atât moral cât și financiar, poate ajunge mai sus decât crede. Vreau să fac parte din schimbare!”

George Cîrjan:  „Fiecare inimă mică are nevoie de o inimă mare care să îi poarte grija, mai ales atunci când sărăcia, problemele oamenilor mari și mediul social nociv intervin în viața acestui copil. Pe lângă faptul că, în programul de burse cei mici își urmează studiile, se dezvoltă emoțional și se bucură de copilărie, aceștia ajung, ulterior, adulți responsabili care contribuie în comunitate. Motivația principală este reprezentată de dorința de a ajuta copiii din mediul rural să meragă la școală și să își urmeze visurile.”

Strângem fonduri pentru ca tinerii să își atingă potențialul

Gabriela și Diana sunt eleve în clasa a XI-a și a XII-a, la un liceu cu profil mate-info din Focșani. Fac parte din proiectul de burse „Un sat, Un copil” de ceva timp. Când nu este la școală sau nu ajută la alte treburi prin casă, Gabriela ascultă muzică, citește și descoperă diferite domenii IT, iar Diana este zilnic într-o continuă dezvoltare- citește, ascută podcast-uri și se documentează despre orice îi stârnește interesul.

Visul Gabrielei apropiat este de a vedea scris „Admis” lângă numele ei la Politehnică București, iar Diana vrea să urmeze o carieră în domeniul juridic.

Ce vrea Gabriela pe viitor? ,,Îmi doresc enorm ca într-o zi să pot aduce un zâmbet autentic pe buzele celor care au riscat pentru mine. Vreau să ating cerul, apoi să mă îndrept dincolo de el; să evoluez şi să ajung o persoană care să-i poată ajuta la rândul ei pe cei care au nevoie. Dar cel mai mult, cred că îmi doresc să dovedesc oamenilor (inclusiv mie) că toată munca, efortul, stresul, lacrimile şi timpul nu au fost în zadar. Că nu am renunțat şi nici nu am intenția de a o face prea curând.”

Ce frică are Diana? ,, Cred că cea mai mare teamă a mea este că nu aș putea fi mulțumită de viața pe care o trăiesc. Știu că până acum ce s-a întâmplat cu mine nu a depins neapărat de mine, dar acum îmi doresc să controlez cât de mult pot din ea. Nu mi-aș dori să mă trezesc într-o zi și să realizez că nu am nicio bucurie în viață sau nu sunt cum îmi doresc să fiu ca om.”

Mesajul Gabrielei pentru tine și înotătorii-fundraiseri: ,,În primul rând, indiferent de rezultatul obținut, sunteți niște oameni extraordinari care își iau din timpul lor și ies din starea lor de confort pentru a-i ajuta pe alții. Doar lucrul acesta în sine e demn de admirație, indiferent de așteptările pe care le aveți de la proiect. În al doilea rând, să știu că cineva care nu mă cunoaște în mod personal și cu care poate nici nu aș fi prieten în viața de zi cu zi face asta doar de dragul de a face bine e pur și simplu emoționant. Mulțumesc pentru efortul depus, dar întâi de toate mulțumesc că există oameni ca voi.”

Și tu poți face valuri de bine

Este foarte simplu să contribui. Alătură-te înotătorilor-fundraiseri în Competiția Swimathon care a ajuns la etapa strângerilor de fonduri. Avem nevoie de oameni cu inimă mare care să susțină eforturile și visurile Gabrielei, Dianei și celor ca ele. Orice suport pentru eroii noștri fundraiseri va fi mult apreciat!

Sari la conținut