Directorul general al Fundației Inimă de Copil, Anna Burtea, a oferit un amplu interviu cotidianului Viața liberă.
Varianta video poate fi văzută aici:
Vă prezentăm textul publicat de Viața liberă sub semnătura jurnalistei Mariana Constandache:
Statisticile Uniunii Europene spun că o treime dintre copiii români trăiesc sub limita sărăciei. Copii care poate nu au o masă caldă în fiecare zi, nu au bani de rechizite sau să meargă la școala primară, nu pot visa să ajungă la un liceu sau cu atât mai puțin la o facultate.
Ultimii 30 de ani au adus drepturi și beneficii pentru copii, dar, în același timp, au adâncit prăpastia pentru cei născuți în familii din medii defavorizate. Tot de aproape 30 de ani, în Galați, o fundație poartă stindardul luptei pentru binele celor mai puţin fericiți de soartă. Sute, poate mii de copii, mulți ajunși acum adulți educați și cu un scop în viață, pot mulțumi Fundației ”Inimă de Copil” pentru că le-a întins mâna potrivită la momentul potrivit. Cât de greu este să fii ”acasă” pentru copiii mai puțin răsfățați și cât de importantă este implicarea ne-a explicat directorul executiv al organizației, Anna Cristina Burtea.
– Ați devenit, practic, o a doua casă pentru copiii pentru care ”acasă” nu este ceea ce ar trebui să însemne. Și ați dezvoltat o serie de centre de zi pentru copii, unde aceştia pot face teme, pot avea o masă caldă. Vorbiți-ne despre această activitate importantă a fundației.
– Suntem chiar în mai multe locuri de atât. Organizația are câteva direcții principale. Una este cea pe care tocmai ați menționat-o, cea de educație pentru copii și creșterea șanselor lor la a-și împlini potențialul prin educație. O a doua direcție este partea de sănătate și aici avem creșterea șanselor la integrare socială și activități de terapie și recuperare pentru copiii cu dizabilități. În aceeași măsură, din momentul în care a început războiul din Ucraina, avem programe destinate copiilor și familiilor ucrainene și, dacă vreți, o să dezvoltăm mai târziu acest grup. La fel, ne-am dorit foarte mult să oferim oportunități de lucru mămicilor sau femeilor care sunt cumva mai greu angajabile și pentru care am creat un atelier, în care putem să oferim astfel de locuri de muncă.
Cu centrele de zi, am început activitatea prin 2005. Sunt 20 de ani, în care, generație de generație, au fost copii pe care i-am ajutat cel puțin până în clasa a VIII-a în aceste centre. Au ocazia să recupereze cunoștințe pentru școală, să-și îmbunătățească, practic, performanța școlară. Acum sunt 50 de copii în centrele de zi și avem aproape alți 80 de copii cu burse școlare, nu doar în județul Galați, ci şi în județele Brăila, Vrancea și Vaslui.
– În privința acestor centre de zi, vă confruntați cu probleme legate de o continuitate a personalului care se ocupă de acești copii? Aveți nevoie de mai multe resurse materiale?
– Resurse financiare ar mai fi necesare. Deci dacă sunt firme care pot să direcționeze din impozitul pe profit, acest lucru ne ajută foarte mult, pentru că în afara centrului de zi din Galați, care are o susținere destul de consistentă pentru o parte din bugetul său din partea Consiliului Local și a Primăriei Galați, centrul de la Pechea este în foarte mare măsură susținut doar de organizație. Si dacă vă gândiți la amploarea tuturor programelor noastre, este un efort anual considerabil bugetul pe care trebuie să-l strângem pentru a ajuta cele câteva sute de copii. Fără să mai vorbim de campanii, de începerea școlii și de rechizite pentru mai mulți copii față de cei din programele noastre, de cadouri de Crăciun şi așa mai departe, este într-adevăr un efort considerabil.
La partea de personal, mă bucur foarte mult că avem un personal destul de stabil și dedicat. Ar fi util însă ca cei care într-adevăr simt că au vocație pentru copii și pentru a lucra cu copii și au și pregătire în domeniul acesta, fie asistență socială, fie pedagogică, să ni se adreseze. Chiar dacă nu avem poate posturi în momentul respectiv, privim întotdeauna în perspectivă și ne-ar plăcea să-i avem alături de noi pe cei care să se implice cu tot sufletul alături de copii. În partea de voluntariat, avem câteva colaborări extraordinar de bune cu licee din Galați și ne bucură lucrul acesta, pentru că nu este doar un ajutor extrem de mare pentru noi, ci și pentru copii. În partea de activități extracuriculare, în suportul pentru teme și așa mai departe, cred că suntem o școală de formare pentru voluntari și pentru tineri.
Ne-ar plăcea să ni se adreseze mai mulți studenți care urmează o carieră din zona de educație, asistență socială. Ar putea cumva să fie alături de noi pe o perioadă, pentru că noi avem în vedere mereu cum putem să extindem programele și ne dorim să implicăm profesioniști buni.
– Să vorbim puțin despre aceste burse pe care le acordați elevilor din județele Galați, Brăila, Vrancea și Vaslui.
– Avem practic două programe de burse. Unul dintre ele este ”Salt spre viitor” și este realizat în totalitate în colaborare cu o fundație din București, ”UiPath Foundation”, care practic adună din donații și ne bucurăm foarte mult pentru acest parteneriat care deja a intrat în al cincilea an. Un al doilea program de burse este un program pe care îl susținem noi, cu ajutorul donatorilor și al firmelor care au ales să facă acest lucru. Se numește ”Un sat, un copil” și a pornit în urmă cu șapte ani, de la o fetiță din Pechea, care era în clasa a VI-a, se calificase la olimpiada de fizică la nivel județean și familia nu a avut posibilitatea să-i plătească biletul de autobuz, care dus-întors costa 16 lei. Erau patru copii la părinți, iar pentru ei, la momentul respectiv, asta a fost o cheltuială pe care au trecut-o la ”și altele”. Și atunci ne-am întrebat: oare câți copii există în România, care au un potențial foarte mare și care fără ajutorul nostru, al celor din jur, s-ar putea să se piardă? Astfel am deschis acest program de burse în care am selectat copii împreună cu școlile și primăriile locale. Și am decis să fie acei copii cu un potențial extraordinar de dezvoltare personală, care pot să ne reprezinte cu mândrie oriunde, în țară și în lume.
– Cum a început și care sunt rezultatele acestui program de burse?
– Rezultatele încep să apară și sunt extraordinar de frumoase. Pe copiii care beneficiază de aceste burse am început să-i susținem din clasele a IV-a, a V-a. O parte dintre ei sunt la liceu, în an terminal. O altă parte sunt deja la facultate. Anul trecut, 12 dintre ei au luat bacul cu note extraordinar de mari și au devenit studenți în București, la matematică, la drept, la limbi străine, studenți în Iași, studenți în Galați.
Condiția pentru a primi aceste burse este ca familia din care provine copilul să aibă venituri mici, iar copilul să aibă rezultate foarte bune la școală. Veniturile familiei și condițiile din familie pot să reprezinte cu adevărat un obstacol în a ajunge la liceu, la facultate și mai departe. Noi îi susținem cu orice tip de materiale, rechizite de care au nevoie pe parcursul anilor. Mai mult decât atât, în funcție de nevoile lor, am dezvoltat și programe de suport, adică de meditații. Am avut voluntari care i-au pregătit la diverse materii, matematică, fizică, biologie, istorie, și așa mai departe. Avem cazul recent al unei voluntare din București, de la un liceu extrem de bun și prestigios, care a făcut meditații online, la matematică și la fizică, săptămânal, cu o fetiță din Pechea și cu un băiat din județul Vaslui. Iar zilele acestea, într-o inițiativă alături de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului, trei dintre bursiere, împreună cu o colegă foarte tânără de-a noastră, absolventă de Drept, au participat la inițiativa numită ”Guvernul copiilor”, un proiect care aduce în atenția politicienilor și a opiniei publice care ar fi dorințele copiilor, care ar fi propunerile lor dacă ei ar putea crea un guvern și un program de guvernare.
– Să vorbim un pic despre asistarea adulților, în special mămici, care poate nu au un nivel de educație foarte ridicat, o pregătire profesională, care nu le permite să se reorienteze foarte ușor și pentru care fundația poate constitui un colac de salvare, măcar temporar.
– Ceea ce, în primul rând, am făcut și facem absolut pentru toate familiile cu care interacționăm este o parte de consiliere pentru că, de multe ori, le lipsesc informațiile și curajul de a face următorul pas. Am insistat foarte mult ca toți părinții copiilor din centrele de zi să încerce să aibă o ocupație stabilă. Să încerce să găsească, și i-am ajutat de multe ori în sensul ăsta, locuri de muncă. Un venit stabil pentru familie este mult mai important decât un vis. Din păcate, pentru partea de educație, pentru părinții care au un nivel mai scăzut, nu poți face foarte mult, doar să-i încurajezi pe unii dintre ei să reintre în partea educativă, printr-un program de tip ”A doua șansă”. Unii dintre ei au făcut lucrul acesta și cumva i-am premiat.
Luna iunie este o lună în care să știți că avem o tradiție foarte frumoasă, de aproape zece ani. Avem un donator, un gălățean plecat în afara țării, și care în fiecare an acordă zece burse pentru zece părinți deosebiți, care au făcut ceva special pentru ei, pentru a deveni părinți mai buni sau pentru a-și ajuta familia.
Pe de altă parte, avem un atelier al organizației, atelierul ”Inimă de Copil”, în care din 2015 încoace am avut permanent angajate persoane care aveau o problemă în a-şi găsi un loc de muncă. Fie că nu puteau să lucreze cu normă întreagă, fie că aveau o dizabilitate, fie că proveneau dintr-un centru de plasament. Am avut și tineri veniți din centre de plasament, și mămici ucrainene, cărora, de exemplu, la momentul ăsta le vine destul de greu să se integreze într-un loc de muncă în care ar trebui să vorbească fluent limba română. Atelierul a reprezentat un loc în care nu doar am creat obiecte extrem de frumoase și pe care, apropo, le puteți găsi pe strada Traian 203, unde avem și un mic magazin.
Am fost întotdeauna un loc primitor pentru oamenii care aveau nevoie să facă ceva din punct de vedere social și profesional.
– Războiul din Ucraina a reprezentat inclusiv pentru fundație o experiență unică, a venit peste noapte, totul s-a întâmplat foarte repede. A trebuit să vă adaptați din mers, pentru că refugiații au venit în valuri. Cum puteți descrie acum, după doi ani, această experiență?
– Cred că este o a doua viață a organizației, practic, derulată în doi ani. Îi simțim ca și când ar fi fost cinci, zece, nu doi. Am avut peste zece mii de persoane pe care le-am ajutat foarte mult în primele luni: ajutor material, intermedieri pentru locuri de cazare, ajutor să plece în diverse alte locuri și așa mai departe. Și de atunci am tot continuat, pentru că am avut și încă avem două centre de suport pentru refugiați, unul în Galați, unul în Brăila, cu servicii extrem de complexe, de la informare, consiliere, traducere, până la huburi educaționale pentru copii, programe de învățare a limbii române, servicii psihologice, activități de comunicare și interacționare între ei, suport peer-to-peer, dar și interacțiune cu comunitatea română sau susținerea școlii ucrainene din ultimele luni. Activitatea centrelor de refugiați a cuprins cumva suport pentru 700-800 de persoane lunar. Încă sunt și în acest moment 400-500 de persoane în Galați și Brăila pe care le susținem lunar în diverse servicii.
Partea de educație pentru copii credem că a fost o gură de oxigen, în condițiile în care, cu părere de rău o spun, deși legislația românească s-a adaptat extraordinar de repede, modificările la nivel practic nu au venit la fel de repede. Nici acum încă nu sunt suficient de adaptate lucrurile, încât să faciliteze efectiv integrarea unui copil în grădiniță sau în școală, pentru că dacă n-ai niște programe intensive de limbă română în școală, dacă n-ai un suport așa cum avem pentru copiii români, eventual de tip after school, în care să vezi ce n-au înțeles, e foarte greu. E foarte greu să te afli în poziția unor astfel de părinți care încearcă să se întrebe ”Ce fac? Îl mențin la școala online în Ucraina, îl trimit, în același timp, și să stea într-o bancă în școala românească, cum să fac?”
– În doi ani ați avut suficient de mult timp ca să vă faceți o imagine asupra nivelului de acceptare a ucrainenilor de către societatea românească. Ați simțit că eforturile dumneavoastră sunt cumva, să zicem, sabotate de comunitate?
– Cred că, în primul rând, important este, după părerea mea, să nu pornim de la prejudecăți, noi ca societate. La un moment dat, a fost prejudecata ”au venit, așteaptă ajutoarele noastre și au posibilități materiale mult mai mari decât ale românilor”. Poate că au existat și cazuri de genul acesta. Dar ceea ce am văzut noi, în activitatea noastră, sunt multe situații în care oamenii au fost nevoiți să vină, fie pentru că nu mai suportau psihic să fie într-o zonă de conflict, de război, fie că voiau siguranța lor și a copiilor, fie că și-au pierdut tot. Și eu, personal, n-aș vrea niciodată să mă aflu într-o astfel de situație, într-o țară străină. E foarte greu să trăiești cu dorința și cu speranța că se termină într-o săptămână, două, trei, într-o lună, într-un an și că te vei întoarce acasă. Și să-ți vezi în fiecare zi năruite speranțele astea și să te întrebi, de fapt, viața mea unde este? Cei care au rămas aici nu pot să plece departe din cauza părinților, bunicilor, a rudelor rămase în Ucraina, pe care se duc să le mai viziteze la câteva luni. Sunt cei care își doresc cu adevărat să se întoarcă acasă și care se zbat să aibă o viață în România, pentru a-și găsi un nou sens, o nouă existență. Noi vedem cazuri în care, pentru că și-au integrat copiii, de exemplu, la școala românească, au nevoie de un suport real după școală. Mămicile nu reușesc să lucreze opt ore. Iar dacă n-au învățat limba română, care nu e chiar așa ușor de învățat venind dintr-o cultură în care ai învățat limba rusă, e dificil.
– Cum puteți fi ajutați? Nevoile dumneavoastră sunt foarte mari pentru că acordați asistență pe multe paliere unor categorii variate de persoane. Sunteți un ajutor foarte important pentru tot ceea înseamnă, să zicem, autoritate. Cum se pot implica societatea și statul sau cum vă pot sprijini?
– Cred că, în primul rând, este necesară colaborarea și deschiderea autorităților care pot să acorde un ajutor exact pe legislație, cu spații în care să ne desfășurăm activitatea, care sunt foarte importante. Și în aceste contracte de spații noi avem cumva o prioritate, fiind și organizație de utilitate publică din 2016. Ar mai fi partea de finanțare pe legislația actuală. Sperăm ca din 2026 legislația va fi încurajatoare pentru dezvoltarea mai mare a serviciilor sociale. Și atunci o să avem nevoie și mai mare de colaborarea și deschiderea autorităților locale, pentru că am vrea să ducem cât mai mult serviciile noastre în mediul rural, unde este o nevoie extrem de mare de servicii sociale. Acolo vom avea nevoie efectiv să descoperim acele primării și acei oameni care vor să colaboreze cu noi, să începem de acum să ne gândim care ar putea să fie planurile pentru următorii câțiva ani și să vedem cum am putea să ne sprijinim reciproc în dezvoltarea de servicii în beneficiul familiilor din comunitățile respective. La nivel de comunitate, primul lucru pe care mi-aș dori să-l văd este ca oamenii să aibă deschiderea de a face ceva. Să aibă inima aia bună și deschisă pentru lucrurile astea. Pentru că în momentul în care este o valoare a ta, o atitudine a ta, începi să vezi ce poți să faci. De la a dona un leu sau cinci lei în cutiuțele de donații pe care le avem în rețelele de farmacii din Galați, în magazine și așa mai departe, la a căuta site-ul organizației și a spune nu știu, o dată pe lună, o dată la două luni, la trei luni, vreau să fac o donație acolo, cât pot, n-are importanță. Lucrurile astea se adună. Să direcționez 3,5 la sută. Pentru mine este șocant să știu că la nivel de țară mai puțin de 30 la sută dintre cei care pot direcționa 3,5 la sută o fac. Și mi-ar plăcea să văd cum comunitatea de business din Galați susține mai mult și își manifestă o deschidere mai mare. Sunt sigură că putem să facem proiecte extraordinare împreună și să schimbăm foarte multe lucruri. Spre exemplu, la Grivița, cu ajutorul unor companii private, am reabilitat biblioteca.
Cei care își doresc cu adevărat ne trimit un mesaj, găsesc datele noastre de contact pe site-ul organizației. Și tot pentru comunitate, avem un număr de sms – 8844, la care printr-un simplu mesaj cu textul ”DAR” se pot dona 2 euro lunar. Nu e mult, dar 2 euro de la, să spunem, 1.000 de persoane reprezintă un venit cu care noi putem face ceva.
NOTĂ: Emisiunea ”SPOT ON la Viața liberă – Galațiul sub reflector” este un produs ”Viața liberă”. Înregistrarea integrală a acestui interviu poate fi urmărită pe canalul YouTube al ziarului.
Comentarii recente