Text de: Daniela Kaufusi
Timp de șase luni, Fundația Inimă de Copil a desfășurat un proiect dedicat sprijinirii persoanelor refugiate din Ucraina, cu finanțare din partea UNHCR, prin FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale. Acest proiect este parte dintr-o colaborare începută încă din primele zile ale războiului, care a continuat să aducă sprijin real și personalizat celor care au fost nevoiți să fugă din calea pericolului.
În cadrul acestui proiect, am ajutat aproximativ 200 de persoane lunar, un total de 673 de refugiati – 225 copii și 448 de adulți. Pentru mulți dintre ei, am oferit servicii multiple, în funcție de nevoile lor. Unii abia sosiseră în țară, alții erau deja stabiliți în zona Galați-Brăila, dar se confruntau cu probleme serioase:
- 48 de persoane cu dizabilități
- 55 de persoane cu boli cronice
- 56 de vârstnici peste 65 de ani
- peste 200 de copii
- 264 de mame singure cu copii sau persoane în alte situații de vulnerabilitate
Am fost alături de ei, pas cu pas
Scopul nostru principal a fost să le facilităm accesul la servicii sociale și medicale și să le fim sprijin în pașii lor către adaptare și integrare într-o lume nouă – cu o limbă, un sistem și o realitate diferite.
Le-am oferit:
- 126 servicii de sprijin acces la servicii medicale (însoțire la spitale, medici, traducere, programări)
- 1584 servicii sociale (ajutor pentru obținerea permisului de ședere, sprijin să aplice pentru ajutoare de cazare, alocații de stat, întocmire dosare pentru persoane cu dizabilități, traduceri de documente, sprijin material din diverse surse etc.)
- 93 de persoane vârstnice au primit consiliere pentru probleme stringente
- 183 de traduceri realizate în interacțiunea cu instituții locale
- 137 de persoane au participat la activități de socializare și învățare a limbii române
Pentru refugiații din Galați și Brăila, proiectul a însemnat nu doar servicii, ci și încrederea că nu sunt singuri.
În spatele fiecărei cifre e o poveste. Uneori simplă. Alteori, dureroasă.
Unii oameni aveau nevoie doar de sprijin pentru a obține un document, dar erau blocați din cauza barierei lingvistice. Alții s-au confruntat cu urgențe medicale și au avut nevoie de ajutor pentru a comunica cu medicii. Am fost acolo. Am însoțit, am tradus, am explicat.
Am ascultat o bătrână singură care și-a plâns durerea în telefon.
Am fost lângă o mamă care a putut naște în siguranță. Lângă o alta care și-a pierdut copilul de numai 16 ani din cauza unui virus periculos.
Am văzut speranța revenind în privirea unor oameni care nu mai știau unde să bată.
Și am cunoscut-o pe Aliona.
Disperarea din cămăruța strâmtă
Aliona (nume schimbat pentru confidențialitate) a ajuns în România acum doi ani, fugind din Krivoi Rog, o zonă puternic bombardată din estul Ucrainei. Nu are soț, nu are pe nimeni să o sprijine, nu mai are unde să se întoarcă. Problemele de sănătate cronică și lipsa sprijinului apropiat i-au făcut adaptarea și mai grea.
O familie locală cu suflet mare i-a oferit o cameră modestă. A primit ajutor, s-a bucurat de solidaritate. Dar, în ultimul timp, sprijinul a scăzut. Aliona nu-și mai putea permite alimente suficiente, nici tratamentele de care avea nevoie.
Nu cerea niciodată nimic. A lucrat pentru alte familii ucrainene, lua copiii de la școală, făcea curățenie. Încerca să se descurce. Dar, în ultima vreme, sănătatea ei s-a deteriorat. Slăbită, izolată, fără speranță, a avut puterea să ceară ajutor: „Vreau să văd un medic psihiatru.”
Echipa noastră a intervenit imediat. Am programat-o, am însoțit-o. Acolo am aflat că Aliona se confrunta cu gânduri suicidare. Slăbise mult, nu mai ieșea din casă. Nu mai vedea nicio ieșire.
Are doar 58 de ani – prea tânără pentru pensie, dar prea bolnavă pentru a lucra.
I-am trimis un pachet cu alimente, dus de asistentul comunitar. Aliona a plâns. Ne-a spus:
„Nimeni nu mi-a mai trecut pragul de peste un an. Nu mă mai ajută nimeni. Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor!”
Oameni care contează. Gesturi care schimbă vieți.
Povestea Alionei este una dintre multele care ne arată cât de fragil poate fi echilibrul unui om aflat departe de casă, fără resurse și fără sprijin. În același timp, ne arată cât de mult poate conta o mână întinsă, un cuvânt bun, o simplă prezență.
Acest proiect se încheie, dar grija noastră pentru copii și familii în nevoi rămâne.
Pentru că la Fundația Inimă de Copil, credem în sprijinul care se oferă din inimă, cu răbdare și cu demnitate. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest drum comun – colegilor din echipă, partenerilor, și în special refugiaților care ne-au primit în poveștile lor.
Comentarii recente