Maria are o păpușă

De fapt, varianta corectă ar fi: Maria are o singură păpușă, una cu un singur picior și fără hăinuțe, dar e o păpușă îndrăgită și strânsă atât de mult la piept. Cu siguranță, puțini sunt copiii care ar fi îndrăgit-o atât, dar în casa Mariei se bucură de exclusivitate.

Fetița, în vârstă de 6 ani, și sora ei geamănă, Gabi, sunt în grija tatălui și a bunicii lor, de 78 de ani. Locuiesc într-un sat de lângă Tulcea. Din formula lui împreună lipsește elementul-cheie: mama, care a ales să îi părăsească. Fetele și tatăl lor, dar și păpușa cu un singur picior locuiesc într-o căsuță abia terminată, fără mobilă sau cu prea puțină mobilă, că și formularea strictul necesar ar fi prea mult spus, puținele piese de mobilă sunt primite de la vecini.

Atunci când tatăl pleacă la serviciu, pentru că s-a angajat de curând ca paznic, bunica vine să aibă grijă de fete și să fie partenerul lor de joacă.

Gemene, dar diferite

În timp ce Gabi este un copil sănătos, Maria are o hârtie pe care scrie negru pe alb: tulburare afectiv comportamentală, elemente autiste, dislasie. Așa se face că atunci când a venit pentru prima dată la Fundația Inimă pentru Copil, fetița avea un univers limitat la ochii ei care înmagazinau, nu se știe cum, lumea, și câteva sunete: ta-ta-ta. Era o fetiță speriată, agitată, care, până la patru ani, nu dobândise autonomie: nu se putea îmbrăca sau descălța singura, nu mânca singură și nici nu îi lăsa pe cei din jur să pătrundă ușor în lumea ei, nu le permitea să o atingă.

Din cauza afecțiunii ei, fetița ar trebui să primească 1.600 de lei pe lună, potrivit terapeutului din Fundația Inimă de Copil, dar nu se întâmplă acest lucru, doar pentru că uneori hârtiile devin piedici, mai ales dacă pe ele e trecut un alt diagnostic decât cel real. Unul mai blând, evident.

Drumul spre terapie, pavat cu încercări

Maria vine săptămânal la centrul de recuperare, parcurge distanța Tulcea-Galați împreună cu tatăl ei. O fac de mai bine de un an, pe viscol, pe ploaie, pe arșiță. E drept, au mai lipsit uneori, dar nu ca urmare a voinței lor. Distanța, la care se adaugă condițiile meteo vitrege și lipsa banilor i-au ținut acasă, acolo unde tatăl adună durerea de a nu-și putea ajuta copilul.

Dacă la început ai fi colorat viața Mariei în culoare, ai fi pus gri, un gri apăsat. Acum, ici, colo, apar culori: unele de bucurie pentru sunetele spuse, altele date de râsul și aplauzele ei pentru reușita de a mai pune o piesă la puzzle, culori ale unor mici victorii. Dar Maria are nevoie de mai multă culoare! Și de mai multe ore de terapie. Și de banii de transport pentru fiecare oră de terapie. Are nevoie să primească ghidare în procesul ei de a descoperi, are nevoie de terapeuți care să pătrundă în lumea ei adresându-i-se într-o limbă pe care ea o înțelege. Toate acestea, continuu, cel puțin câțiva ani în șir.

Donează pentru Maria! Ajut-o să meargă la grădiniță și să strângă la piept o păpușă cu două mâini și două picioare! O ajutăm împreună să aibă certitudinea că va ajunge la terapie!

Îi poți oferi Mariei și altor copii ca ea, culorile care lipsesc lumii văzute prin ochii lor!

Leave your thought