A+ A A-

FINANȚARE PROIECT CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE, LA FINAL

În perioada 20.08.2018 – 15.11.2018 Fundația Inimă de Copil a derulat proiectul “Centrul de recuperare și reabilitare pentru copii cu dizabilități” finanțat de Consiliul Județean Galați, în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2018 din bugetul Județului Galați-Consiliul Județean Galați, pentru activități non-profit de interes județean (pentru proiecte sociale), conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

În această perioadă profesioniștii Inimă de Copil au bifat 269 sesiuni de terapie cognitiv-comportamentală, 253 sesiuni de stimulare senzorială, 238 sesiuni de terapie ocupaţională,  190 şedinţe de gimnastică medicală şi kinetoterapie,  307 sesiuni de recuperare psihopedagogică și 200 sesiuni de stimulare a limbajului prin terapie logopedică.
  
Au fost organizate 3 grupuri de suport pentru părinţii copiilor care beneficiază de terapie la Centrul de Recuperare și reabilitare pentru copii cu dizabilități, la care au participat 20 persoane. Totodată au fost organizate 3 activități de socializare/ petreceri aniversare la care au participat 20 de copii din proiect, împreună cu alţi 10 copii din comunitate, 10 părinți, rude şi prieteni ai copiilor.

În cele trei luni de proiect au fost realizate materiale de promovare și informare: pliante informative cu serviciile oferite în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare pentru copii cu dizabilități, pliant informativ Inimă de Copil cu serviciile destinate pentru familii în dificultate și familii care au copii cu dizabilități, pixuri inscripționate, mape, roll-up, dar și un panou informativ. Materialele tipărite au fost distribuite la sedii ale serviciilor sociale ale organizației, căte beneficiari și colaboratori, parteneri și asigură în continuare informarea în comunitate atât asupra serviciilor sociale, a finanțării acordate, contribuind și la sustenabilitatea proiectului prin distribuirea de informații în comunitate.

Amount: 

© 2016 - Fundatia Inima de Copil | Powered by OMP.