A+ A A-

Legea sponsorizarii- cu ultimele modificari

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea- Text publicat în M.Of. al României.
În vigoare de la 01 iunie 1994

Art. 1. 
Sponsorizarea este activitatea care se desfășoară pe baza unui contract încheiat între sponsor și beneficiar, care consimt asupra mijloacelor financiare și a bunurilor materiale care se acordă ca sprijin, precum și asupra duratei sponsorizării.
 
În cazul sponsorizării constând în bunuri materiale, acestea vor fi evaluate prin contractul de sponsorizare la valoarea lor reală din momentul predării lor către beneficiar.
Jurisprudență (1), Reviste (1)
 
Art. 2. 
Este considerat sponsor orice persoană fizică sau juridică din România sau din străinătate care efectuează o sponsorizare în condițiile legii.
 
Art. 3. 
Persoanele fizice sau juridice din România nu pot efectua activități de sponsorizare din surse obținute de la buget.
 
Art. 4.
Poate beneficia de sponsorizare orice persoană juridică de utilitate publică, cu sediul în România, care desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, științific, religios, sportiv sau care este destinată protecției drepturilor omului și educației civice ori calității mediului înconjurător.
 
Art. 5. 
Poate beneficia de sponsorizare:
 
a) orice persoană juridică nonprofit cu sediul în România, care desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate care poate fi sponsorizată conform art. 4;
 
b) orice persoană fizică, având domiciliul în România sau aparținând spiritualității românești, a cărei activitate constantă într-unul dintre domeniile prevăzute la art. 4 este recunoscută de către o persoană juridică nonprofit, constituită legal în țară sau în străinătate, cu activitate susținută în domeniul pentru care oferă recomandarea.
 
Art. 6.
Sponsorul ori beneficiarul poate să aducă la cunoștința publicului sponsorizarea numai prin promovarea numelui sau a mărcii ori a imaginii sale.
 
Numerele ziarelor, revistelor și emisiunile de radio și televiziune sponsorizate trebuie anunțate ca atare.
 
Se interzice ca prin operațiunea de sponsorizare beneficiarul ori sponsorul să efectueze reclamă comercială anterioară, concomitentă sau ulterioară activității sponsorizate, în favoarea sponsorului sau a altor persoane decât beneficiarul.
 
Art. 7. 
Facilitățile prevăzute de prezenta lege nu se acordă în cazul:
 
a) sponsorizării reciproce, persoane fizice;
 
b) sponsorizarea de către rude ori afini, până la gradul al patrulea inclusiv.
 
Art. 8. 
Persoanele fizice sau juridice române care efectuează sponsorizări în domeniile prevăzute la art. 4 beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizării, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil, cu excepția veniturilor din salarii în cazul persoanelor fizice.
 
Persoanele fizice sau juridice străine care datorează statului român, conform legislației în vigoare, un impozit pentru un venit realizat în România, dar care efectuează sponsorizări în domeniile prevăzute la art. 4, beneficiază de reducerea venitului impozabil cu echivalentul în lei al sponsorizării, calculat la cursul de schimb valutar al zilei la data efectuării plății, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil.
 
Art. 9. 
Beneficiarii sponsorizării sunt scutiți de plata taxei pe valoarea adăugată asupra veniturilor încasate din sponsorizare.
 
Art. 10. 
Beneficiază de prevederile art. 8 și 9 și sponsorii care întrețin monumente și situri istorice.
 
Art. 11. 
Nu beneficiază de facilitățile prevăzute de prezenta lege sponsorul care, în mod direct sau indirect, urmărește să direcționeze activitatea beneficiarului.
 
Dispozițiile alineatului precedent nu înlătură dreptul părților de a încheia, potrivit legii, acte juridice afectate de sarcină, dacă prin aceasta nu se direcționează ori nu se condiționează activitatea de ansamblu a beneficiarului.
 
Art. 12. 
Contestațiile privind acordarea sau neacordarea facilităților stabilite de prezenta lege sunt de competența direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat.
 
Contestațiile se introduc în termen de 30 de zile de la data comunicării, de către organul de specialitate al Ministerului Finanțelor, a soluției la cererea de acordare a facilităților.
 
În cazul necomunicării soluției, termenul de contestație curge de la expirarea a 30 de zile de la data introducerii cererii.
 
Introducerea contestației nu suspendă obligația sponsorului de virare la bugetul de stat ori, după caz, la bugetele locale, a sumelor datorate cu titlu de impozit sau taxe vamale.
 
Contestațiile adresate administrațiilor financiare sunt supuse unei taxe de timbru de 2%, calculată la valoarea sumei contestate, dar nu mai puțin de 1.000 lei.
 
În situația admiterii integrale sau parțiale a contestației, taxa de timbru se restituie integral sau proporțional cu reducerea sumei contestate.
 
Art. 13. 
Contestația se soluționează prin decizia motivată a direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat și se comunică părților interesate.
 
Art. 14. 
Partea nemulțumită se poate adresa instanței judecătorești în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate.
 
Art. 15. 
În vederea soluționării plângerii, în condițiile prezentei legi, dovada simulației se poate face, chiar în raporturile dintre părți, prin orice mijloc legal de probă.
 
Art. 16. 
Ministerul Finanțelor va emite instrucțiuni pentru aplicarea legii în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
 
Art. 17. 
Prevederile prezentei legi intră în vigoare cu data de întâi a lunii următoare publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.
 
Art. 18. 
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziții contrare se abrogă.
 
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 5 mai 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR PREȘEDINTELE SENATULUI
ADRIAN NĂSTASE prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
 
București, 19 mai 1994.
Nr. 32.

 

Ultima modificare
Amount: 

© 2016 - Fundatia Inima de Copil | Powered by OMP.